Ce se întâmplă cu mașinile pe benzină și motorină: anunțul Audi care șochează pe toată lumea

de: Alexandru Puiu
23 06. 2021

În ultimele luni, tot mai mulți producători au confirmat că vor renunța să mai producă mașini pe benzină și motorină în favoarea autoturismelor cu propulsie electrică. Un anunț similar a venit acum de la Audi, cel mai mare grup german din industrie.

Din 2026, Audi se va concentra aproape exclusiv pe producție unor mașini electrice. Din acel moment, vor mai trece însă alți șapte ani, până în 2023, când producătorul bavarez va înceta să mai producă orice mașină cu combustie tradițională, se arată într-un comunicat al diviziei din grupul Volkswagen.

Audi va lansa „în patru ani” producția „ultimului său model cu combustie” ca parte a „tranziției hotărâte către era electrică”, a declarat directorul Markus Duesmann într-un comunicat. Chiar și așa, ar putea exista totuși o excepție de la regulă sub forma pieței din China. Acolo, Audi are niște parteneriate pe termen lung încheiate cu producători locali, atât pe partea de dezvoltare, cât și de producție. Conform oficialilor nemți, se preconizează prelungirea ”cererii dincolo de 2033”.

În alte state, producția de mașini pe benzină și diesel va fi redusă treptat, iar Audi „se reorientează strategic” pentru a atinge neutralitatea CO2 „cel târziu în 2050”. Pe de altă parte, dacă te gândești să-ți iei totuși un Audi pe benzină sau motorină în următorii ani, te vei bucura să afli că „ultimul motor cu ardere internă al Audi va fi cel mai bun construit vreodată”, a promis Duesmann.

În ceea ce privește încetarea efectivă a vânzărilor, are mari șanse să fie diferită de momentul încetării producției. Conform oficialilor, „data exactă” a sfârșitului vânzărilor „va fi stabilită de clienți și de lege”, potrivit Audi.

Deși pare un gest pentru binele comunității din partea Audi, realitatea este cu totul alta. De fapt, vine sub presiunea standardelor europene anti-poluare din ce în ce mai stricte și face parte dintr-o tranziție ambițioasă a grupului Volkswagen. Se dorește ca principalele mărci ale gigantului german să ofere din ce în ce mai multe modele alimentate electric pentru a concura Tesla. Nu mai puțin de 46 de miliarde de euro vor fi investite pe parcursul următorilor cinci ani în această reorientare.